Actualitate

Acţiune de ecologizare la Pădurea Bejan

Cristina Ghenea

Echipaţi cu saci şi mănuşi, peste 100 de elevi deveni au dat o lecţie celor mari, participând la o acţiune de ecologizare în zona de agrement a Pădurii Bejan. După doar o oră de muncă, aceştia au reuşit să cureţe o mare parte din zonă, strângând 30 de saci de gunoaie.
Elevi ai claselor l – Vlll de la Şcoala Generală „Andrei Mureşanu” din Deva, împreună cu cei de la Liceul Teoretic „Traian”, mai exact 150 de tineri, au fost cei care s-au ocupat de curăţarea gunoaielor din cea mai frecventată zonă din Deva, pentru ieşirile la iarbă verde. Deoarece, în general, lumea „uită” să strângă resturile după o zi de picnic, copiii au avut parte, cu ocazia aceasta, şi de educare în ceea ce priveşte conduita ieşirilor în natură.
La final, iniţiativa s-a dovedit a fi un adevărat succes, şi mai mult, a fost bine primită şi de cetăţenii aflaţi ieri la Bejan. Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Ecologică Petro-Aqua, care a mai desfăşurat numeroase activităţi de ecologizare pe raza judeţului nostru, împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara. Aceasta nu este nici prima, nici ultima activitate de acest fel a elevilor deveni, care intenţionează să desfăşoare în viitorul apropiat o întreagă serie de astfel de acţiuni, atât în parcuri, cât şi în grădinile şcolilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura