Achiziție la Corvinul Hunedoara
Corvinul Hunedoara şi Dinamo au ajuns la un acord privind împrumutul până în vară al lui Luca Bărbulescu (foto). Tânărul atacant, în vârstă de 18 ani, a efectuat o parte din juniorat la clubul german Augsburg, iar din vară a semnat cu formaţia de Superligă, pentru care a bifat două apariţii în campionat şi în Cupă.
Bine ai venit, Luca şi mult succes în alb-albastru, au anunțat cei de la Corvinul Hunedoara.
Totodată, au fost stabilite locațiile celor două meciuri amicale programate în această lună:
24 ianuarie – CSC Dumbrăvița, Timișoara
31 ianuarie – Unirea Alba Iulia, Alba Iulia.

