Sport

Aceeaşi „greşealã” de douã ori

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara  a pierdut al doilea meci consecutiv acasă, după ce a condus cu 2-0, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 4-2 de trupa secundă a echipei de Liga I, FC Timişoara. Alb-albaştrii au astfel şanse să bată recordul la indolenţă, însă au ieşit complet din cursa pentru promovare, deoarece lidera, Luceafărul Oradea, s-a distanţat la 12 puncte.
 

Istoria se repetă cam repede
De la celebra normă hunedoreană de trei goluri din anii 80 a legendarei Corvinul, FC Hunedoara e pe cale să instaureze, pe Stadionul „Michael Klein”, tradiţia meciurilor pierdute acasă, după răsturnări spectaculoase de scor. Trupa antrenată de „intangibilul” Ioan Petcu a fost învinsă de FC Timişoara II, cu scorul de 4-2, după ce a condus cu 2-0, la fel cum în urmă cu doar două săptămâni, era bătută cu 3-2 de Unirea Sânnicolau Mare, tot după ce a avut avantaj de două goluri.
Alb-albaştrii au deschis scorul prin Todea (28) şi şi-au majorat avantajul prin Ilaş (37), iar FC Timişoara II a punctat prin căpitanul Jitaru (46 şi 73), care şi-a făcut junioratul la Hunedoara şi  Boştină (57 şi 82). Primul gol al lui Jitaru a fost marcat după o fază „normală”, dar celelalte trei reuşite ale bănăţenilor au venit în urma unor gafe incredibile. Creţu (57) a încercat să paseze cu capul acasă, iar Boştină a interceptat şi a marcat, Roiu (73) a luftat şi Jitaru a scăpat singur, iar portarul Băeşu (82) a degajat în spatele lui Boştină şi mingea a ricoşat în plasă.

 

„Petcu, lasă-ne”
La 2-4, spectatorii au început să scandeze „Demisia! Demisia!” şi „Petcu, lasă-ne”. Galeria, care până atunci boicotase „sonor” meciul, în sensul că a urmărit jocul într-o linişte deplină, s-a alăturat scandărilor. Suporterii ultraşi au fost chiar mai radicali şi au solicitat atât schimbarea lui Petcu, cât şi a finanţatorului: „Mai bine plecaţi cu toţii!!!”. Finanţatorul Cornel Ene nu a mai fost atât de nervos ca la eşecul cu Unirea, când a făcut un circ monstru, ci a părut împăcat cu soarta. „Nu avem ce face…Legitimări nu se mai fac, de jucat nu jucăm noi, ci fotbaliştii. Mergem înainte tot în formula cu Ioan Petcu, pentru că nu avem de unde aduce altul mai bun. Şi aşa, Ovidiu Luca (celălalt finanţator privat n.r) şi-a retras deja sprijinul”, a spus Ene.

Erori sau coincidenţe?
Se spune că numai proştii fac aceeaşi greşeală de două ori. Am analizat cât de profund s-a putut, pe baza informaţiilor avute şi credem că fotbaliştii de la FC Hunedoara nu sunt chiar atât de proşti. Prin urmare, repetarea acestui scenariu spectaculos, dar ucigător, poate fi interpretată ca un mesaj  „subliminal” către suporteri şi oficiali. Poate că jucătorii vor să transmită că ei au potenţial să câştige, dar nu vor, pentru că nu sunt plătiţi şi nu le convine antrenorul. Ideea are suficientă cotă de realitate, întrucât fotbaliştii se plâng că sunt neplătiţi, în ciuda asigurărilor conducerii că sunt cu banii la zi şi acuză duritatea antrenamentelor. „Ne simţim obosiţi, pentru că profesorul ne omoară la antrenamente”, a spus chiar finanţatorul Cornel Ene că ar fi afirmat fotbaliştii înainte de meciul cu FC Timişoara II.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura