EvenimentFlash

Accident cu un mort şi trei răniţi provocat de un şofer beat

   Ieri, miercuri, în jurul orei 01:50, Poliţia municipiului Orăştie a fost sesizată că pe DN 7, în zona sensului giratoriu de la Halta Geoagiu, a avut loc un accident rutier.
Poliţiştii Biroului Rutier Orăştie care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că un bărbat în vârstă de 59 de ani, din oraşul Cugir, judeţul Alba, a condus un autoturism din direcţia Orăştie – Sebeş, iar din cauza faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice a lovit parapeţii sensului giratoriu, după care a pierdut controlul volanului autoturismului şi a părăsit partea carosabilă, oprindu-se după ce intrat într-un gard din plăci din beton, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, din oraşul Cugir (pasager), şi rănirea conducătorului auto şi a altor doi pasageri, în vârstă de 59 şi 71 de ani, ambii din oraşul Cugir.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat un rezultat de 0,62 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat şi probe biologice de sânge, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei, iar poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.(Mircea Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura