Comunitate

Absolvenți de nota 10, premiați cu câte 2.000 de lei

Şapte elevi din Hunedoara care au avut rezultate deosebite în ciclul de în­vă­țământ liceal au fost premiați de Consiliul Local, la inițiativa primarului municipiului, Dan Bobouțanu.
Este vorba despre Diana Mădălina Cos­tin, care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat, şi despre Bianca Ioana Colțatu, Vlad Fîntînă, Flaviu Cătălin Florea, Ioana Teodora Herman şi Andrei Florin Popovici, de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, care pe parcursul celor patru ani de liceu au avut media 10. În aceeaşi categorie a liceenilor cu „10 pe linie” în toți cei patru ani de studiu se încadrează şi Miruna Ana-Maria Mutu, de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu”.
Cu aprobarea Consiliului Local, fiecare din­tre elevii amintiți a primit suma de 2.000 de lei, diplome de excelență şi ca­douri simbolice din partea Primăriei Hu­ne­doara.
„Performanța trebuie încurajată şi răs­plătită. Tocmai de aceea educația rămâne una dintre prioritățile noastre. Nu dorim să ne rezumăm doar la investiții în infra­struc­tura şcolară, ci ne dorim să stimulăm per­for­manța în educație şi prin astfel de re­compense care, după părerea mea, sunt simbolice, comparativ cu eforturile şi me­ri­tele elevilor premiați. Aceşti copii sunt mân­dria oraşului. Îi felicit, le mulțumesc şi le promit că administrația locală va face tot ce îi stă în putere pentru a-i determina şi pe ei să fie mândri că sunt hunedoreni, indi­fe­rent unde îşi vor continua studiile”, a decla­rat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura