ActualitateFlash

A vrut să câştige 60.000 de euro, dar a pierdut 7.000 de euro

Adriana Năstase

Metoda înşelăciunii cu maşinile de cusut Singer revine în forţă şi în judeţul nostru. Poliţiştii deveni sunt pe urmele unor indivizi care au obţinut 7.000 de euro printr-o înşelăciune cu maşini de cusut.

Astfel, sâmbătă, 24 martie 2018, Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Timiş, care a spus că a fost înşelat prin metoda “maşina de cusut”, de către persoane necunoscute, care i-au spus că va primi 60.000 de euro, dacă îi va vinde unui colecţionar un asemenea obiect. Pentru a primi „contravaloarea” maşinii de cusut, „colecţionarul” i-a solicitat vânzătorului actele doveditoare ale maşinii, pe care, evident, acesta nu le deţinea. Apoi, l-a pus în legătură cu un alt bărbat, care, în schimbul sumei de 7.000 euro, urma să îi elibereze „acte” pentru maşina de cusut. După ce a achitat 7.000 de euro unei persoane pe care nu o cunoştea, pe care a întâlnit-o pe raza municipiului Deva, bărbatului i s-a promis că se va încheia tranzacţia vânzării maşinii de cusut, contra sumei de 60.000 de euro. Însă, aşa-zisul colecţionar nu a mai răspuns la telefon. Iar bărbatul înşelat a sesizat Poliţia. În acest caz, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări, în vederea identificării autorului faptei şi a recuperării prejudiciului.
Metoda de înşelăciune cu maşini de cusut este veche. Reamintim doar de dosarul în care au fost judecate 32 de persoane, dintre care doi hunedoreni şi care s-a finalizat cu condamnări cu închisoarea. În acest dosar, escrocii au înşelat mii de oameni prin Metoda maşinilor de cusut Singer. Au fost escrocate 1.748 de persoane, care au fost determinate să depună diferite sume de bani în conturi deschise la diverse bănci, în valoare totală de peste 2.400.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura