Politica si administratie

A primit acreditarea până în 2016

5 camin batrani hd (2)Adriana Năstase

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Hunedoara, aflată în subordinea Consiliului Local, a fost acreditată, decizia fiind valabilă până la data de 14 martie 2016. Serviciile pentru care unitatea a fost acreditată de către Comisia de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale a judeţului Hunedoara sunt următoarele: găzduire temporară, asistenţă medicală şi îngrijire, asigurarea hranei, suport emoţional şi, după caz, consiliere psihologică.
„Principalul  obiectiv al unităţii este extinderea activităţii de la 60 de paturi în prezent până la capacitatea maximă de 120 de paturi, având în vedere numărul mare de solicitări din partea potenţialilor beneficiari. Este vorba de persoane cu afecţiuni cronice care necesită permanent sau temporar supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care, din motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrare socială”, a declarat Iuliana Senica Manasiea.
Viceprimarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, a afirmat că primăria se ocupă de problemele sociale ale hunedorenilor. „Suntem un oraş social. Ne preocupăm ca persoanele în vârstă să beneficieze de condiţii cât mai bune la unitatea pe care o avem în subordine”, a spus viceprimarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura