Actualitate

A murit în parc, după ce a fugit din spital

Maximilian Gânju

Un bărbat de 54 de ani a fost găsit mort, vineri, în parcul din apropierea spitalului din Vulcan, la opt ore după ce a plecat din unitatea medicală, unde ajunsese de două ori în aceeaşi zi, însă refuzase să rămână internat.

Paramedicii SMURD, care au fost alertaţi de trecătorii din parc, au constatat că este vorba despre un bărbat pe care îl transportaseră cu o seară înainte la spitalul din Vulcan, medicii susţinând că omul a ajuns de două ori în aceeaşi zi la ei, însă a refuzat să rămână internat. Potrivit directorului medical al spitalului din Vulcan, dr. Cătălin Popa, hunedoreanul a ajuns prima dată la unitatea medicală joi la prânz, în stare de ebrietate, iar după câteva ore a plecat. „A doua oară când a ajuns la noi prezenta halenă alcoolică şi o stare de slăbiciune. Diagnosticul pus de medicul de gardă de această dată a fost suspiciune de hepatită cronică toxico-etanolică. I s-a pus o perfuzie, dar în jurul orei 04.20 asistenta a observat că intenţiona să părăsească spitalul şi l-a strigat să se întoarcă. A venit şi medicul de gardă, dar bărbatul a refuzat să rămână“, a mai declarat medicul Cătălin Popa. Acesta a mai spus că bărbatului i-au fost măsurate tensiunea şi pulsul şi i-a fost determinată glicemia. „Poliţiştii din Vulcan au fost sesizaţi de reprezentanţii SMURD că, în parcul Avram Iancu din localitate, a fost găsit decedat un bărbat în vârstă de 54 de ani, cunoscut ca om al străzii, care avea probleme de sănătate. În acest caz, nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale“, a afirmat agentul Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al  IPJ Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura