Eveniment

A încercat să-şi scoată fiica din ţară cu documente false

03 procura falsa1Loredana Goangă

Un hunedorean a vrut să plece în străinătate cu fiica sa, însă vameşii l-au prins că avea procură falsă. Acum, bărbatul este cercetat penal.

Mama nu a fost de acord
Pentru a-şi scoate din ţară fiica de 15 ani, un hunedorean, în vârstă de 34 de ani, a apelat la documente false. Bărbatul a recurs la această metodă, deoarece mama nu a fost de acord ca fiica să petreacă câteva luni departe de casă.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, cei doi călătoreau pe ruta România – Ungaria – Austria – Italia – Franţa, în scop turistic, în perioada aprilie 2014 – iulie 2014, iar la controlul de frontieră, hunedoreanul a prezentat o declaraţie notarială din care reieşea că mama şi-a dat acordul. La o analizare mai atentă, poliţiştii de frontieră au văzut că documentul nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic. În urma cercetărilor, a rezultat faptul că declaraţia notarială prezentată este falsă.
În prezent, hunedoreanul este cercetat pentru uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi participare improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura