Actualitate

A început procesul urmaşului familiei nobiliare Kendeffy

03 castel santamarie orleaIeri, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început judecata în cazul cetăţeanului german cu origini maghiare Pal von Daranyi, acuzat, alături de alţi doi inculpaţi, de trafic de minori.
Dosarul celor trei a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara în luna noiembrie  2012, iar la sfârşitul lunii iunie 2013, aceştia au fost condamnaţi pentru prima dată. Astfel, Pal von Daranyi s-a ales cu trei ani de închisoare cu executare, urmând ca după ispăşirea pedepsei să fie expulzat definitiv din ţară, iar Ovidiu Beldean şi Cristian Emil Muntean au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare. Nemulţumiţi de sentinţă, inculpaţii au declarat apel, însă nici la Curtea de Apel Alba Iulia nu au avut prea mare noroc, deoarece instanţa le-a respins atacul, rămânând în picioare prima sentinţă. Având dreptul de a înainta dosarul şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei trei au depus recurs.
Îşi făcuse renume
După ce şi-a redobândit castelul de la Sântămăria Orlea, ca moştenitor al unei ramuri a familiei de nobili maghiari Kendeffy, Pal von Daranyi a devenit un personaj cunoscut în oraşul Haţeg. Pe lângă acest fapt, bărbatul mai era cunoscut şi pentru plăcerea sa de a-şi petrece timpul cu fete minore. Deşi avea o vârstă destul de înaintată, apropiindu-se de 70 de ani, cetăţeanul străin era văzut de foarte multe ori în compania acestora.
În anul 2010, Pal von Daranyi i-a întâlnit pe Cristian Muntean şi Ovidiu Beldean, din Haţeg, iar aceştia, cunoscându-i pasiunea, i-au racolat minore, cu care să întreţină relaţii sexuale, în schimbul unor sume de bani. Din nefericire pentru ei, faptele le-au fost descoperite şi astfel au ajuns pe mâinile autorităţilor.
Are sânge albastru
Lui Pal von Daranyi îi curge sânge albastru prin vene, acesta fiind, aşa cum arătam, descendent al familiei Kendeffy, familie de nobili foarte bogaţi, poate cea mai veche familie nobiliară din Transilvania, ai cărei reprezentanţi trăiesc şi astăzi. Conţii şi baronii Kendeffy deţineau întinse terenuri şi numeroase proprietăţi în Ţara Haţegului. După 1990, bărbatul stabilit în Germania a revenit în România şi şi-a revendicat castelul de la Sântămăria Orlea (foto), pe care în cele din urmă, l-a redobândit. (L. Goangă)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura