ActualitateFlash

A fugit din arestul la domiciliu, susținând că i s-au făcut farmece. Nu a fost de ajuns, și-a pus și o cagulă pe față

Suspectul, tehnician veterinar din zona Bradului, a avut o explicație ha­lucinantă pentru evadarea sa din ares­tul la domiciliu. Le-a spus procurorilor că i s-au făcut farmece de către două femei și viața lui era în pericol.

Nu voia să fie recunoscut
A chemat un preot pentru a ”desface” farmecele, dar pentru ca ritualul să aibă efect, el era nevoit să aducă apă de la mai multe izvoare. Cum se temea că-și va pierde viața, s-a înarmat și a plecat către izvoarele indicate de preot. Cu o cagulă trasă pe față, echipat întocmai ca luptătorii din trupele speciale, a oprit la o benzinărie pentru a-și alimenta mașina și a fost prins de polițiștii din Vața. Băr­batul a fost depistat de polițiști într-o benzinărie. El era îmbrăcat cu o vestă tac­tică, de culoare neagră, tip „Security”, pe care era atașată o tomfă din plastic de culoare neagră și avea un cuțit de vâ­nătoare. Hunedoreanul le-a spus oa­me­nilor legii că și-a pus cagula pe față ca să nu fie recunoscut. Mai avea în buzunare cuie, frânghii, tuburi. În autoturism avea o armă de vânătoare artizanală cu cartuș pe țeavă. Tot în mașină au mai fost descoperite diferite cartușe, praf de pușcă și alte echipamente folosite de re­gulă la braconaj. Suspectul a recu­nos­cut că a evadat din arest pe motiv că două femei i-au făcut farmece. A che­mat acasă doi preoți să facă un maslu.

L-au trimis în judecată
„Preoții i-au confirmat că asupra sa au fost făcute farmece și descântece, iar pentru a desface aceste farmece el urma să meargă să ia apă de la 3 izvoare diferite. A hotărât să părăsească do­mi­ciliul deoarece a considerat că viața îi este pusă în pericol. Astfel, a plecat de acasă cu autoturismul personal, deși știa că nu are dreptul să conducă auto­turisme pe drumurile publice, iar după ce a luat apă de la două izvoare a revenit acasă, a luat asupra sa arma con­fec­ționată artizanal precum și mai multe car­tușe cu muniție, apoi a mers către al treilea izvor”, se mai arată în dosar. Pro­curorii din Brad l-au trimis în judecată pentru infrac­țiuinile de evadare, con­du­cerea unui vehicul fără permis de con­du­cere şi nerespectarea regi­mului ar­melor și munițiilor.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura