A fost lansat proiectul Deva 750

11 decembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Adriana Năstase

Ieri, la Deva, a fost lansat proiectul Deva 750, care se va derula pe întreaga perioadă a anului 2019, când ”vom aniversa 750 de ani de la prima atestare documentare a oraşului nostru”, a spus Cătălin Hosu (foto), iniţiatorul acestui proiect.

”Suntem siguri că avem mult mai multe motive să sărbătorim oraşul şi pe locuitorii săi, dar vrem ca toţi devenii să fie conştienţi măcar de primele 750 de motive. Împreună, vrem să descoperim de ce ne iubim oraşul şi de ce încercăm să-l facem mai bun, să-l respectăm şi să ne respectăm între noi.
Proiectul Deva 750 nu este şi nu va fi niciodată un proiect politic. Este un proiect prin care ne propunem acţiuni civice, educative, sociale, culturale şi sportive, pe care să le organizăm şi să le desfăşurăm împreună cu toţi cei care doresc să ni se alăture, pe parcursul întregului an viitor”, a spus Hosu, managerul de proiect al Asociaţiei D.E.V.A., în conferinţa de presă de ieri,
”Anunţăm şi prima acţiune a proiectului. Este vorba de o acţiune de plantare. Vrem ca, de oriunde s-ar apropia cineva de oraşul nostru, să vadă numărul 750 format din arbori, aşa cum s-a întâmplat acum 50 de ani, pe dealul de la intrarea în Deva dinspre Sântuhalm, cunoscut, de atunci încoace, ca „Dealul 700”. Împreună cu partenerii noştri, suntem în curs de identificare a zonei celei mai potrivite – ne dorim o zonă care să fie vizibilă de pe autostradă, indiferent de direcţia de deplasare. Odată ce ne vom hotărî asupra zonei, vom stabili şi care este specia care va fi plantată.
O altă acţiune pe care vrem s-o iniţiem cât de curând este aceea de a aduna 750 de imagini frumoase şi reprezentative cu Deva, pentru un album aniversar, de colecţie”, a adăugat Cătălin Hosu.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
La plimbare, cu maşina neînmatriculată

Un automobil fără plăcuţele de înmatriculare circulând prin Orăştie le-a atras atenţia poliţiştilor rutieri din localitate.

Bandă de spărgători minori, prinsă în flagrant de poliţişti

În ciuda faptului că sunt prinşi de poliţişti, iar procurorii îi pun sub acuzare, minorii au parte de legi care-i...

Elevi jefuiţi de doi colegi

Incidentul a avut loc în municipiul Orăştie, la o şcoală generală, iar furtul a fost anunţat de un angajat al...

Închide