A fost adoptată abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Plenul Parlamentului a adoptat, mier­curi, abrogarea pensiilor speciale ale sena­to­rilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de vo­turi pentru, iar 30 de parlamentari nu au votat.
Parlamentarii au decis eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor. Legea a fost votată în plenul reunit, după ce anterior a primit un raport de admitere cu amenda­men­te. Din cele trei proiecte depuse de PNL, USR PLUS şi PSD, cel din urmă a primit raport fa­vo­rabil şi a fost completat cu amendamente de la celelalte două partide. Unul dintre amen­da­mente prevede încetare plăţii inclusiv a pens­i­i­lor speciale ale parlamentarilor în vigoare.
Parlamentarii au adoptat, cu amendamente, proiectul iniţiat de PSD şi au respins proiectele USR PLUS şi PNL pe aceeaşi temă. Potrivit textului adoptat, “articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă”.
„De la intrarea în vigoare a prezentei legi, încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor”, potrivit textului adoptat, propus de USR PLUS. De asemenea, legea se renumerotează şi va fi republicată în Monitorul Oficial, prevede un alt amendament al PNL.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago