Actualitate

A dat dovadă de o cruzime greu de imaginat

Un bărbat din municipiul Hunedoara și-a bătut mama cu pumnii și picioa­rele, i-a rupt mâinile ca mai apoi să-i taie gâtul cu un cuțit. Femeia era imo­bilizată la pat și singura ei salvare a fost că a putut striga după ajutor.
Calvarul femeii a început în toamna anului 2020. ”În timp ce se afla în lo­cuința de domiciliu, inculpatul, profi­tând de starea de vădită vulnerabilitate a ma­mei sale, care era imobilizată la pat din cauza unui handicap motor grav, i-a aplicat acesteia, în mod repetat, lovituri cu pumnii și picioarele în zona corpului și a capului, după care a tăiat-o cu un cuțit în zona buzei inferioare și a gâtului, cau­zându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngri­jiri medicale. Persoana vătă­mată a fost transportată la Spitalul Muni­cipal Hunedoara, fiind supusă unei intervenții chirurgicale. La data de 23.09.2020 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Jude­cătoria Hunedoara a dispus din oficiu, prin or­donanță, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva incul­patului, pentru săvârșirea infrac­țiuni de violență în familie”, se arată în dosar. Femeia a fost auzită de o vecină de bloc, aceasta din urmă alertând-o pe sora inculpatului.

Mama a avut puterea să-l ierte
Femeia a renunțat la plângerea penală iar Judecătoria Hunedoara a dispus înce­tarea procesului penal față de inculpat. Procurorii au contestat soluția la Curtea de Apel Alba Iulia și au obținut rejudecarea cauzei. Procurorii hunedo­reni au arătat că nu se poate lua act de retragerea plângerii prealabile, întrucât acțiunea penală a fost exercitată din oficiu. Astfel, apelul procurorilor a fost admis iar dosarul a fost retrimis spre rejudecare la Judecătoria Hunedoara. (M. Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura