Actualitate

A băgat spaima în participanții la trafic

Individul șerpuia pe drumul național dintre Simeria și Hațeg, iar în cele din urmă a ajuns cu autoturismul în șanț. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar șoferul s-a ales cu dosar penal.
„Poliția orașului Hațeg a fost sesizată prin 112, despre faptul că, pe DN 66, în afara localităţii Bretea Streiului, un autoturism care circula haotic a părăsit partea caro­sa­bilă. Polițiștii au constatat că, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Vulcan, a pierdut controlul autoturismului, părăsind par­tea carosabilă în partea dreapta și nu ne­ce­sită îngrijiri medicale. Întrucât conducă­to­rul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a informat IPJ Hunedoara. Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar polițiștii îl cercetează pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura