A leşinat în biserică
Ieri, la Biserica „Buna Vestire“ din municipiul Deva, o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Chiar în timpul unei slujbe, aceasta, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a început să se simtă rău şi a leşinat. O altă persoană, aflată în biserică a sunat imediat la 112 şi, în cel mai scurt timp, un echipaj a ajuns la faţa locului. Medicii au stabilit că starea de rău a fost dată de scăderea bruscă a tensiunii şi a glicemiei. Aceasta a fost transportată la spital, unde starea ei a fost stabilizată. „De obicei, în perioada sărbătorilor, persoanele în vârstă se încăpăţânează să ţină post. Combinat cu problemele de sănătate specifice vârstei, se ajunge în astfel de situaţii. Încă de duminica trecută, ne-am confruntat cu câteva cazuri, în Valea Jiului şi la Hunedoara“, a precizat medicul Călin Dumitrescu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.