Politica si administratie

Hunedoara: şomerii şi pensionarii ridicã primii ajutoarele alimentare

05-dan-boboutanu-Primăria municipiului Hunedoara va începe de luni, 15 decembrie, distribuirea către beneficiari a ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană.

Pachetele cu alimente conţin făină albă, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve de carne de porc şi pate de ficat. Fiecare persoană va primi aproximativ 28 kilograme de produse alimentare. „Distribuirea alimentelor va fi făcută la sediul Complexului Comercial «Dunărea», între orele 8.00 şi 14.00. Pentru a preîntâmpina îmbulzeala specifică în astfel de situaţii, am decis ca în zilele de luni şi marţi să ridice pachetele cu alimente pensionarii şi şomerii. În zilele de miercuri şi joi au fost programate persoanele cu handicap, iar vineri sunt aşteptate persoanele cu venit minim garantat şi cele care sunt în plata alocaţiilor de susţinere a familiilor”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), viceprimarul municipiului Hunedoara.
În municipiul Hunedoara, aproximativ 6.000 de persoane sunt înscrise pe listele beneficiarilor de ajutoare alimentare. Programul Operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate” se derulează din bani europeni prin Ministerul Fondurilor Europene. (N. Bumbac)

One thought on “Hunedoara: şomerii şi pensionarii ridicã primii ajutoarele alimentare

  • in concluzie intregul oras Hunedoara beneficiaza de aceste ajutoare

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura