Actualitate

Petroşaniul va avea un viceprimar de stânga

Maximilian Gânju

Încă nu se ştie cine va fi nominalizat pentru postul vacant de viceprimar al municipiului Petroşani, însă este aproape sigur că viitorul secund al primarului va fi de la USD.
Discuţiile între aliaţi sunt intense pentru desemnarea viceprimarului „capitalei” Văii Jiului, atât PSD Petroşani, cât şi UNPR, având membri care s-ar preta postului. Cum primarul înscris recent în UNPR este cel care va lucra direct cu vicele, şeful organizaţiei judeţene a lăsat la latitudinea lui Tiberiu Iacob Ridzi să decidă cu cine vrea să facă echipă. „Discuţii au fost şi vor mai fi, încă nu s-au finalizat negocierile între noi şi PSD. Cert este că am decis ca primarul Tiberiu Iacob Ridzi să aibă posibilitatea de a alege cu cine vrea să lucreze. UNPR are opţiuni pentru acest post”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara.
Municipiul Petroşani a rămas fără viceprimar de la 1 octombrie a.c., după ce Dorina Niţă (PNL) a decis să demisioneze pentru a ocupa postul de profesor universitar la instituţia de învăţământ superior din Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura