Eveniment

Toma Coconea, pe primul loc după prima zi la X-PYR 2014

Maximilian Gânju03 coconea facebook (2)

Parapantistul hunedorean se află pe primul loc în clasamentul competiţiei derulată în aceste zile în Pirinei, fiind primul care a trecut de al doilea punct de control de la Orhi.
Vremea extrem de rea cu ploaie măruntă şi ceaţă, chiar dacă nu i-a permis lui Toma să zboare, nici nu l-a încurcat prea mult. Ba chiar s-ar putea spune că a fost în avantajul său, pentru că a reuşit să ocupe prima poziţie a clasamentului la exact 24 de ore de la start. Coconea (foto) este însoţit la X-PYR 2014, întrecere extremă derulată în Pirinei, după modelul Red Bull X Alps, de Daniel Pisica, strategul său care l-a ajutat să devină în două rânduri vicecampion la X-Alps. Statistic, după prima zi de întrecere, parapantistul din Petroşani a parcurs peste 360 de kilometri. În această competiţie extremă, derulată din doi în doi ani, între cele 25 de formaţii, se mai află o echipă de români, dar care concurează pentru Franţa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura