A murit gazat în apartament
În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 23, pompierii din Hunedoara au fost alertaţi, printr-un apel la 112, că ar exista scurgeri de gaz pe scara unui bloc situat pe strada Alexandru Vlahuţă, din municipiul Hunedoara.
La locul indicat, s-a deplasat un echipaj de pompieri şi echipa de paramedici SMURD. După ce au deblocat uşa unui apartament, indicat de locatari, situat la demisolul blocului, pompierii au descoperit în sufragerie un bărbat, de 50 de ani, prăbuşit pe duşumea. Imediat, acesta a fost preluat de paramedicii SMURD, care au început monitorizarea sa şi manevrele de resuscitare, întrucât bărbatul se afla în stop cardio respirator. După aproximativ 45 de minute de masaj cardiac şi administrare de oxigen, bărbatul a fost declarat decedat de medicii Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Cel mai probabil, victima a fost intoxicată cu gaze provenite în urma procesului de ardere, generate de un mijloc de încălzit alimentat cu gaz. Din fericire, în urma scurgerii de gaze de ardere, nu s-a produs un incendiu sau o deflagraţie şi nici nu au fost înregistrate alte victime. (M. Crivăţ)