Electorale

Tiberiu Mircea Borca: brãdenii nu mai au nevoie de compromisuri!

Candidatul la fotoliul de deputat în Colegiul Brad-Valea Mureşului, Tiberiu Mircea Borca (foto) (ARD), este de părere că locuitorii municipiului Brad nu pot trăi de pe urma strălucirii aurului de-altădată, ci au nevoie de investiţii, iar dincolo de căldura sufletească, mai trebuie să aibă şi căldură în case.
„Brădenii nu trebuie să uite că nu au avut ce să pună pe masă, de sărbători, pentru că nu sunt locuri de muncă, iar din ajutorul de şomaj sau din cel social, nu-ţi poţi permite un trai decent. Cei aproximativ 13.000 de locuitori ai Bradului sunt mărturia unei vieţi cu multe probleme, lucru pe care istoria l-ar pune la colţ. Tocmai în inima Ţării Moţilor, lumea e condamnată la un viitor incert. Incert, pentru că dragi brădeni, câţi mari investitori au călcat pragul oraşului în ultimul an? Câte locuri de muncă s-au creat şi ce facilităţi aţi avut?“,  întreabă Tiberiu Mircea Borca.

Soluţia pentru căldură garantată şi la un preţ decent

Pe de altă parte, candidatul mai face referire şi la faptul că oamenilor li se dă căldură numai în an electoral, şi aşa, la un preţ piperat. Având o experienţă profesională de peste trei decenii la Termocentrala Mintia, el vine cu o soluţie realistă şi aplicabilă. “Municipiul Brad are cele mai mari preţuri din ţară la energia termică, din cauză că oraşul se încălzeşte cu o centrală ce funcţionează pe bază de păcură. Păcura e scumpă, iar brădenii sunt asiguraţi doar pentru această iarnă. Pentru viitor, o soluţie tehnică ar fi încălzirea realizată printr-o centrală ce are la bază arderea deşeurilor lemnoase sau cărbunele, ambele fiind mult mai ieftine decât păcura. Astfel, la un consum de 1-2 Gcal pe oră – vara, respectiv 7-8 Gcal – iarna, municipalitatea poate apela la un parteneriat public-privat sau la fonduri europene, pentru implementarea unei astfel de centrale. Deşeurile lemnoase şi cărbunele sunt mai accesibile financiar, dar şi din punct de vedere al zonei. Prin urmare, căldura şi locurile de muncă sunt PRIORITARE pentru Brad. Doresc să pun umărul în rezolvarea lor şi vă rog să îmi fiţi alături, pe 9 decembrie”, a fost îndemnul candidatului Tiberiu Mircea Borca pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Brad – Valea Mureşului.

4 comentarii la „Tiberiu Mircea Borca: brãdenii nu mai au nevoie de compromisuri!

  • eu va votez.sunt cetateanul din piata care mergea inaintea d-ra.

  • Decât NISTOR, care nu a făcut NIMIC, mai bine te-ar alege bradul pe TINE sau pe DRAIA si prin el curge sânge de MOT. Sa va ajute Dumnezeu pe oricare! Dar NU pe NISTOR!!!! Nu l-am văzut doar acum 4ani, cand ne-a cerut sa-l votam si apoi dus a fost! Votam SCHIMBAREA!!!

  • Tibi, bravo tata. Tu sau Draia, asta vorbeste tot Bradul!.La senat recomand Vladu!.Mult mai responsabil decat ceilalti!

  • Vladu e praf, n-a facut nimic pana acum, crezi ca face ceva pentru Brad? :))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura