Eveniment

Poliţist, acuzat de un adolescent de agresiune

Cristina Ghenea

Un tânăr de 18 ani, din Orăştie, acuză un poliţist din municipiu de agresiune. Adolescentul susţine că a fost îmbrâncit şi lovit cu capul de o uşă din fier.
Băiatul, elev la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Arad, spune că, în urmă cu câteva zile, a cerut ajutorul Poliţiei, după ce a observat că din casă îi lipseşte un aparat digital de fotografiat. Pentru că în ziua respectivă fusese vizitat de un vecin, tânărul îl bănuia pe acesta de furt. „Cu câteva ore înainte, fusese la mine în vizită un vecin cu un an mai mare decât mine. După ce a plecat, mi-a dispărut şi aparatul foto. Am chemat poliţia, dar nu au vrut să îmi înregistreze plângerea, spunând să ne împăcăm noi. Câteva ore mai târziu, m-a sunat vecinul şi mi-a spus că poliţia mă aşteaptă la el acasă. Am intrat în maşină, ca să mergem la sediu, iar când am ajuns, unul dintre agenţi m-a îmbrâncit şi m-a lovit cu capul de uşa din fier, de la intrare. M-a împins şi am căzut şi m-am lovit din nou, la faţă, la coapsă şi la mână. Mi-au luat telefonul mobil şi m-au ameninţat să nu spun nimănui ce s-a întâmplat“, a declarat Constantin Olimpiu Ilea, adolescentul agresat.
După ce s-a dus la un medic legist, tânărul a depus plângere împotriva agentului de poliţie. Potrivit procurorului Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorii au demarat cercetările în acest caz, pentru a stabili dacă acuzaţiile pe care adolescentul i le aduce poliţistului sunt, sau nu, adevărate.

One thought on “Poliţist, acuzat de un adolescent de agresiune

  • Acest baiat a vrut sa ajute justitia ,a reclamat un furt si tot el este batut de politisti ca,de ce reclama ,asta este rusinos in politia din judetul nostru ,ar trebui demisi si anchetati acesti politisti care fac de rusine haina de politist .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura