Gura lumii

Gura lumii 24.10.2011

Circ, mai ceva ca într-o telenovelă, la uşa unui cântăreţ cu mai multe neveste. Omul, care are case pentru fiecare nevastă într-o regiune cu lămpaşe, s-a trezit la uşă, zilele trecute, cu una dintre fostele consoarte de care s-a despărţit cu scandal şi căreia i-a făcut şi un plod. Aceasta a venit la uşa palatului lui cu purcel şi puradel, pentru a-i cere cântăreţului să pună umărul la creşterea odraslei, dar şi a bunăstării ei. Cum trubadurul este de acord doar pentru plod să plătească, sămânţa de scandal a încolţit imediat şi ceea ce a urmat nu s-a văzut nici în telenovele. Femeia a recurs la tot arsenalul de a-l îndupleca pe cel cu care a împărţit patul, adică la tăvăleli, ameninţări, plânsete şi geamuri sparte, dar n-a fost chip să-l îmbuneze. Cum circul a fost în zadar, fosta consoartă a plecat cu coada între picioare, însă l-a înştiinţat pe cântăreţ că se va întoarce cu tot neamul, iar atunci, spectacolul va fi şi mai şi.

Se aude tot mai des, că mai multe sute de oameni vor rămâne cu buzele umflate, după ce au renunţat de bună voie la locul lor de muncă. Cârcotaşii spun că se conturează din ce în ce mai bine o păcăleală, numai că de această dată, este orchestrată chiar de stat. În urmă cu un trimestru, oamenii au fost convinşi să plece din întreprindere şi pentru bunăvoinţa lor de a da curs cererii, urmau să primească nişte bani. O sumă bunicică, iar timp de vreo doi ani, aveau pita asigurată. Cum şi alţii au beneficiat de acelaşi tratament în trecut, mulţi au fost cei care au vrut să pună mâna pe bănuţi, dar acum, îi tot aşteaptă şi nu mai vin. Deja trebuia să se dea prima tranşă, însă gurile rele spun că nu se va mai da deloc în afară de banii de şomaj. Cârcotaşii spun că de la bun început se ştia că nu se vor acorda compensaţiile, dar şefii uzinei au uitat voit să le spună oamenilor că banii lor depind de profitul uzinei, care este zero, pentru că subvenţie din care să facă plăţi nu vor mai pupa.

3 comentarii la „Gura lumii 24.10.2011

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura