Ambasadorul Indiei, primit la Consiliul Judeţean şi Prefectură
Dezvoltarea relaţiilor economice şi instituţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India a fost discutată, luni, la Deva, în cadrul unei întâlniri pe care ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al acestei ţări, Manoj Kumar Mohapatra, a avut-o cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, şi cu prefectul judeţului, Szell Lorincz.
Șapte domenii
„Discuţiile au evidenţiat potenţialul real pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi instituţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India, în contextul interesului manifestat de companiile indiene pentru extinderea prezenţei pe piaţa Uniunii Europene. Ambasadorul Manoj Kumar Mohapatra a prezentat şapte domenii de interes prioritar pentru companiile indiene: managementul lanţurilor de aprovizionare (supply chain management), industria farmaceutică, energie, cu accent pe tehnologiile de stocare şi baterii, producţia în domeniul tehnologiilor diesel, educaţie, inteligenţă artificială şi digitalizare, precum şi industria de apărare”, a informat CJ Hunedoara, pe Facebook.
Un punct important al discuţiilor l-a reprezentat interesul companiilor indiene pentru accesul şi dezvoltarea pe piaţa Uniunii Europene.
„În acest context, judeţul Hunedoara poate fi promovat nu doar ca destinaţie pentru investiţii, ci şi ca platformă pentru producţie, servicii şi acces la piaţa europeană, prin valorificarea poziţionării geografice, a infrastructurii de transport, a tradiţiei industriale şi energetice, precum şi a oportunităţilor generate de procesul de tranziţie economică”, se arată în mesajul transmis de CJ Hunedoara.
De asemenea, a fost analizată posibilitatea organizării unei întâlniri economice bilaterale, cu participarea autorităţilor locale şi a mediului de afaceri, în vederea atragerii unor investiţii care să contribuie la diversificarea economică şi crearea de noi locuri de muncă.
La întâlnirea desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara au mai participat viceprimarul municipiului Deva, Sorin Lavu, şi Ciprian Iancu, şeful Serviciului Comunicare, Relaţii cu Investitorii din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara. (A.N.)

