ActualitateSport

Weekend special la Deva: Atletism de performanţă şi zbor ancorat cu balon cu aer cald

Primăria Municipiului Deva invită devenii și turiștii să participe sâmbătă, 18 iulie 2026, începând cu ora 19:00, la un eveniment special organizat pe Stadionul „Cetate”, de către Muzeul Baloanelor cu Aer Cald Triflug.

Gratuit
Participanții vor putea admira un impresionant zbor ancorat cu balonul cu aer cald, desfășurat pe parcursul a aproximativ două ore, în funcție de condițiile meteorologice, esențiale pentru desfășurarea activității în de­plină siguranță.
Balonul va fi amplasat în zona terenurilor de tenis.
Cei care doresc să trăiască această experiență vor avea posibilitatea să urce la bordul balonului ancorat. Ac­ce­sul se va realiza în ordinea sosirii par­ticipanților, iar fiecare ridicare va dura câteva minute, oferind o perspectivă spec­taculoasă asupra municipiului Deva și a împrejurimilor.
Zborul cu balonul este GRATUIT!

Experiență
Evenimentul este organizat în con­textul desfășurării, în acest sfârșit de săptămână, la Deva, a Campio­na­tului Național de Marș și Semimaraton, com­petiție care va reuni sportivi din în­treaga țară și va transforma municipiul într-un important punct de întâlnire al atletismului românesc.
Primăria Municipiului Deva îi invită pe deveni și pe toți iubitorii sportului să fie alături de participanți, să susțină per­formanța sportivă și să se bucure de atmosfera unei competiții naționale des­fășurate în orașul nostru. Prezența Muzeului Baloanelor cu Aer Cald Triflug completează programul acestui sfârșit de săptămână dedicat sportului, ofe­rind publicului o experiență spec­ta­culoasă și memorabilă.
Primăria Deva vă invită să petreceți o seară de vară într-o atmosferă deo­se­bită, să descoperiți magia baloanelor cu aer cald, să realizați fotografii spec­taculoase și să vă bucurați de acest eveniment alături de familie și prieteni. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura