Bătăușii din Uricani, trimiși în judecată pentru încăierare
Doi tineri s-au încăierat în localitatea din vestul Văii Jiului, în luna iulie a acestui an, iar totul a culminat cu o bătaie în care au fost implicate și familiile celor doi.
Șapte combatanți au ajuns pentru 24 de ore în arest, dar apoi au fost lăsați sub control judiciar sau cercetați în libertate. ”În cadrul încăierării, s-a identificat, în mod izolat, exercitarea unor acte de violență de către numiți (…) tulburând ordinea și liniștea publică, prin crearea unei stări de indignare și temere la nivelul percepției publice”, se reține din rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. Cei șapte combatanți vor fi judecați la Petroșani pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. (M. Gânju)

