BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Șușotesc bârfitorii avizați din regiunea cu lămpașe cum că pe la o instituție financiară au apărut suspiciuni legate de dispariția unor documente importante. Cică, dacă luăm de bun ceea ce ne spun cârcotașii, este mare teama că se va da o lege prin care datoriile foarte vechi să fie recuperate de la debitori, mai ales dacă au averi colosale cum este cazul în județul nostru, în zona amintită. Prin urmare, unii dintre cei care ar putea să umble la pușculiță au zis că fac o investiție de viitor dacă se roagă de funcționarii prieteni să fie cumva pierduți. Așa că au făcut o chetă și au investit în viitor, adică în angajații care i-au mai favorizat în trecut. Zvonarii mai spun că deja o parte din arhiva cu debitori a fost mâncată de șoareci iar recuperarea sumelor datorate este imposibilă.
S-a săturat de stat pe margine, mai ales că politica-i curge prin vene, ori cel puțin așa afirmă. Este vorba de un politician din regiunea cu lămpașe, individ care se lăuda în gura mare că roșu este singura culoare care-l prinde în politică, dar care pare-se că se descurcă și cu galben-auriu. Omul a fost văzut mai toată ziua umblând pe la ușile formațiunii și va obține carnetul de membru din această toamnă. Cârcotașii ne-au spus că nu i-a fost promis niciun loc călduţ în viitorul guvern în care se speră din toamnă, dacă se va fructifica prietenia ascunsă dintre cele două formațiuni. Bârfitorii spun însă altceva, respectiv că omul nostru nu va pompa bani degeaba în organizația de partid.

