Oficialii echipei Minerul Lupeni au afirmat că vor boicota meciul, de azi, ora 18.00, din Cupa României cu Universitatea Craiova, pe motiv că Federaţia a mutat jocul în Bănie, pentru a putea fi televizat, deşi, conform tragerii la sorţi, partida trebuia să se dispute în Valea Jiului. Ameninţaţi însă cu o amendă usturătoare de FRF în cazul neprezentării, „lupii negri” s-au văzut nevoiţi să joace după cum „cântă” federalii. „Am tras pentru a ajunge în 16-mile Cupei României, tocmai în ideea de a aduce o formaţie din Liga I la Lupeni, iar acum, suntem obligaţi să mergem noi la Craiova. Am vrut să protestăm prin neprezentare, dar decât să fim amendaţi mai bine mergem să jucăm”, a spus directorul executiv Vasile Stafie.
„Lupii negri” au rămas cu iluzii deşarte în privinţa unui meci cu Dinamo sau Steaua, după tragerea la sorţi a 16-imilor Cupei României, de ieri. Minerii se vor „consola” însă cu un duel cu Universitatea Craiova, o altă echipă cu palmares „frumos”, care era pe lista cu adversari mult visaţi.
Visul unui meci cu o echipă importantă a Ligii I s-a transformat într-un coşmar pentru Minerul Lupeni. „Lupii negri” au pierdut, ieri, în Bănie, cu umilitorul scor de 0-5, partida din 16-imile Cupei României cu U. Craiova.
Oficialii echipei Minerul Lupeni iau în calcul renunţarea la retragerea din campionatul ligii secunde, întrucât, dacă abandonează, clubul riscă să fie retrogradat până în Liga a IV-a, fără drept de promovare în următorii cinci ani.
nu stiu de ce va este frica de FRF.E dreptul vostru sa jucati la Lupeni.Nu o televiziune va dirijeaza unde sa jucati.Rusinne FRF!