Comunitate

Balșa a luat fața multor comune

Magdalena Șerban

Centrul comunei Balșa, mai exact zona sediului administrativ și a par­cu­lui, le oferă localnicilor un iluminat fes­tiv care nu doar că le bucură privirea, ci îi face să simtă din plin atmosfera de mare sărbătoare. De altfel, este unul din­tre cele mai frumoase aranjamente te­matice realizate în comunele din județ.

 

Colinde, până seara

„Iluminatul festiv a fost pornit și are un mare succes mai ales în rândul celor mici. Suntem printre puținii cu brad na­tural. A fost îm­podobit cu diverse or­na­mente și este punctul de atracție al fie­cărei seri. De la ora 16:00, până seara la 21:00 se aud colinde în boxe. Am pre­gătit și 200 de daruri pen­tru copii, care vor fi oferite în data de 22 decembrie când de la ora 18:00, pe scena aco­perită pe care am amenajat-o în același areal central va avea loc un spectacol de colinde. Pe lângă programul artistic pe care îl vor prezenta cei mici avem diverși invitați din zonă, care vor bucura pu­blicul cu un concert de Crăciun. Vor mai fi două cete de călușari. Și nu se putea să lipsească Moșul care să împartă darurile. Sania cu reni e deja pregătită și îl așteaptă. Sunt patru reni, de toți. Cupola împodobită, oamenii de zăpadă, Moș Crăciun înalt de 3 metri, toate acestea le fac cu ochiul nu doar pri­chin­deilor, ci și părinților și bunicilor lor. E frumos, trebuie să recunoaștem. Și mă bucur că putem să le oferim oamenilor ceva ce cu siguranță le-a lipsit. Poate se uitau la alții, de la oraș sau din alte co­mune, și se gândeau că ei sunt mai puțin norocoși, dar acum le-a venit rândul. În plus, cum să-i ții aproape pe copii dacă nu le creezi un spațiu în care să zburde și să guste din fe­ricirea vârstei. Prea puține posibilități în mediul rural pentru ca cei mici să-și petreacă timpul liber și vacanțele într-un mod plăcut, frumos și în concordanță cu etapa vieții. Vă aș­teptăm la Balșa, să ne admirați luminile și să cântăm împreună tradiționalul co­lind”, a fost invitația lan­sată de pri­marul de aici, Traian Felician Jude.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura