ComunitatePolitica si administratie

Lucrări avansate la Școala „Andrei Șaguna” Deva

Una dintre investițiile din Deva este cea de modernizare a Școlii gimnaziale „Andrei Șaguna”. „Aici se execută lucrări la cele trei corpuri de clădire: corpul de clădire pentru învățământul primar, cel pentru învățământul gimnazial și la sala de sport.
Au fost executate lucrări de rezistență, montare de instalații electrice și instalații de hidranți, zugrăveli, instalații sanitare, gea­muri și uși din tâmplărie PVC cu geam termopan etc.. De ase­menea a fost finalizată rețeaua de apă și urmează branșarea la rețeaua publică de alimentare cu apă. La toate cele trei corpuri de clădire au fost montate pe exterior cablurile pentru alimentarea electrică interioară. Echipa de imple­mentare a proiectului monitorizează periodic lucrările din șantier. Pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale ,,Andrei Șaguna” Deva se investesc aproximativ 4,3 milioane euro, bani europeni, din Fon­dul European de Dezvoltare Regională. Con­dițiile în care învață elevii noștri sunt importante pentru ad­ministrația publică locală. Vom continua să accesăm fonduri euro­pene pentru modernizarea unită­ților de învățământ devene și dotarea acestora cu echipamente didactice performante.
Investiția în copiii noștri reprezintă inves­tiția în viitorul comunității și a societății româ­nești”, susține primarul Devei, Florin Oancea (medalion). (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura