Instanțe asaltate de cuplurile destrămate
Creșterea numărului de cereri pentru emiterea unei ordonanțe președințiale este înregistrată mai ales vara, perioadă în care părinții în grija cărora au rămas minorii după divorț vor să-și petreacă vacanța în țară ori peste hotare.
Cele mai multe dosare sunt în Valea Jiului, la Judecătoria Petroșani, iar soții despărțiți cer magistraților să rezolve disputa dintre ei. Cum pentru un minor este nevoie de acordul ambilor părinți pentru emiterea unui pașaport de călătorie, dacă unul dintre ei se opune, singura soluție pentru obținerea documentului o reprezintă instanța de judecată. În plus, la vamă i se permite ieșirea din țară numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii acesteia. Doar că de multe ori unul dintre refuză să semneze iar judecătorii trebuie să stabilească dacă nu-și dau consimțământul având un motiv justificat sau nu. (M.Gânju)