Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un politician din judeţ a pierdut o şansă mare de a ajunge pe un post care, culmea, i se şi potriveşte ca o mănuşă. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că omul nostru se dă acum cu capul de pereţi, deoarece a ratat şansa respectivă. Cârcotaşii nu îşi explică cum de s-a ajuns în situa­ţia cu pricina, dar este cert că altfel ar fi gestio­nat el întreaga campanie elec­torală. Dar, aşa e în viaţă, locul nu a fost pen­tru cine s-a pregătit, ci pen­tru cine s-a nimerit. Poate, data viitoare, omul nostru va avea mai mult succes.

 

Zvonerii au aflat din târg că un personaj din zonă se pregăteşte să revină într-o funcţie care i-a adus mulţi bani în propriile buzunare. Asta, deşi slujba e una la stat. Gurile rele povestesc că omul are nevoie de bani şi s-a gândit că ar fi bun momentul să revină în acţiune. Numai că, s-ar putea ca planurile sale să fie date peste cap de unii care ştiu exact ce a făcut în trecut respectivul şi cum şi-a făcut o mică-mare avere. Omul crede că acum, cu pandemia asta, lumea nu e vigilentă şi spera să poată fi re­anga­jat fără prea mult tam-tam.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura