Comunitate

Medici noi la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Asigurarea continuităţii şi calităţii în desfăşurarea actului medical, precum şi diversificarea serviciilor oferite bolnavilor rămân două mari provocări pentru majoritatea unităţilor sanitare de stat din România. La spitalul din Brad, anul a început cu medici noi.

„Din acest an avem doi medici noi, unul la ORL şi unul la Dermatologie. Şi-au terminat rezidenţiatul, iar acum sunt medici specialişti. În cadrul şedinţei de Consiliu Local Brad s-a aprobat şi darea în folosinţă a unui apartament de tip ANL unuia dintre cei doi medici veniţi să lucreze aici. Este o formă de sprijin, pentru că prin activitatea desfăşurată va ajuta mult comunitatea. Un alt medic, de data aceasta chirurg, a venit de la Cugir. Asta, în condiţiile în care un specialist a plecat de la noi la Arad. De asemenea, în 2019 am angajat un medic specialist la Interne şi unul la Cardiologie. În rest, balanţa este echilibrată, inclusiv în ce priveşte Urgenţa. Ne mai dorim un epidemiolog, fiind nevoie şi de o astfel de ramură. Am avut, dar a plecat la DSP Hunedoara”, a arătat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.
Acesta a mai spus că în ce priveşte personalul auxiliar şi partea de asistente, lucrurile sunt la un nivel decent, deci departe de a funcţiona sub normative şi la limita de avarie. Bineînţeles, dacă vor fi plecări din pricina pensionării la timp sau a uneia anticipate, a maternităţii ori din alte motive, atunci se pune problema reocupării posturilor respective. „Avem parafate şi colaborări legate de efectuarea orelor de practică în cadrul instituţiei noastre cu şcolile sanitare din Deva şi Brad. Ar fi necesar ca viitoarele asistente să aibă şi o perioadă de voluntariat, ceea ce înseamnă experienţă în muncă”, a mai subliniat managerul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura