Gura lumii, 29.03.2018
Vorbesc cârcotaşii că un slujitor al Domnului se poartă cu enoriaşii ca un vechil pe moşie. Cică abia apucă vreun sătean din parohia respectivă să intre în Casa Domnului, că preotul îl şi ia la rost, făcându-l cu ou şi cu oţet, de nu ştie omul cum să plece mai iute din faţa prea cucernicului părinte. De fapt, vorbesc oamenii prin sat, popa-i supărat că enoriaşii nu sprijină în mai mare măsură, din punct de vedere financiar, biserica unde el slujeşte. Că nu sar repede cu banii, atunci când li se cere, pentru diferitele reparaţii la lăcaşul de cult. Numai că de la o vreme, oamenii s-au săturat să tot dea, deoarece li se cere prea des. Aşa că au ajuns sărmanii credincioşi să nu mai treacă pragul lăcaşului de frică să nu li se mai ceară bani. Şi, chiar şi în condiţiile în care riscă să fie făcuţi cu ou şi cu oţet, că nu mai vin la slujbele duminicale, ei renunţă să mai calce pragul bisericii. Nu de alta, dar nu au atâţia bani câţi vrea preotul să aducă ei de acasă.
Vorbesc cârcotaşii că un fost director se iubeşte în continuare cu o fostă colegă, purtătoare de halat alb imaculat. Deşi omul nostru nu mai ocupă funcţia de şef al unităţii unde lucrează încă duduia care i-a picat cu tronc, omul trece foarte des pe la locul de muncă al femeii. Zvonerii au aflat că, deşi locul este unul mai retras, cei doi se închid ore bune în biroul duduii, unde nu se ştie ce fac. Cert este că omul nostru merge cu maşina firmei unde lucrează el în prezent, iar oamenii văd totul, nu pot fi fraieriţi aşa de uşor cum se crede. Dar, probabil dragostea dintre cei doi este prea mare şi nimic nu le poate sta în cale, ca să-şi consume relaţia.
