Politica si administratie

Monica Iacob-Ridzi, a doua aniversare în penitenciar

Natalia Bumbac02-Monica-ridzi

Ieri, Monica Iacob-Ridzi şi-a petrecut ziua de naştere, aceasta fiind născută în 30 iunie 1977, în penitenciar. Este al doilea an pe care fostul ministru îşi petrece ziua în care a venit pe lume în spatele gratiilor, departe de familie şi de cei dragi.
Ridzi are dreptul la vizite în penitenciar din partea rudelor şi apropiaţilor, însă ieri nu a fost una dintre acele zile fericite. „Merg în vizită cu copiii de patru ori pe lună la sfârşit de săptămână. Ieri nu am mers, vom merge zilele următoare”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, soţul fostului ministru. Acesta a mai adăugat că starea de sănătate a soţiei sale este la fel ca şi înainte, iar problemele pe care le are din acest punct de vedere sunt la fel de grave.
Tiberiu Iacob-Ridzi a mai afirmat că Monica beneficiază de tratament medical în penitenciar, iar unele medicamente i le duce el. Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare în 16 februarie 2015, în dosarul cunoscut opiniei publice cu denumirea „2 Mai”. Fostul ministru a încercat să obţină eliberarea sa din penitenciar din motive medicale, adresând o cerere de graţiere preşedintelui României şi depunând o cerere de întrerupere a executării pedepsei în instanţă. Dar ambele demersuri i-au eşuat, nici una dintre cereri nefiindu-i aprobată.

3 comentarii la „Monica Iacob-Ridzi, a doua aniversare în penitenciar

  • Va place sa puneti sare pe o rana deschisa. Rusine ziaristilor care nu se gandesc la familia ei.

  • Dumnezeu nu bate cu parul. Cat rau a facut pedelista asta, o merita din plin. O asteptam pe Udrea, Blaga, Berceanu, Videanu si alti portocalii macabri , sa-i tina de urat tovarasei Ridzi si sa iese de acolo cand o iesi bunica din groapa. Toti portocalii basisti la puscarie !!!

  • Și eu spun că articolul este inutil. A fost condamnată, execută…ce rost mai au toate acestea acum ? Creștinește trebuie compătimită.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura