Gura lumii

Gura lumii, 24.02.2016

gura-lumiiSe zvoneşte că o fostă căpetenie de judeţ, acum înfundată până în gât în probleme de natură penală, a cam început să îşi facă ordine prin avuţie. Traiul bun şi nesimţirea i-au adus în vremurile bune omului nostru pe lângă conturi grase, şi terenuri nenumărate. Acum, la vreme de agonie, l-au năpădit gândurile negre, care l-au împins să ia o decizie dureroasă pentru reputaţia lui. Se aude pe la colţuri că a început să se perinde pe la cunoscuţi cu buzunarele doldora de bani, ca să-i convingă să îi cumpere din pământuri. Şi nu vorbim de câţiva ari, ci de mii de hectare de terenuri, împrăştiate de la şes până în vârf de munte. Pe semne că i-a ajuns cuţitul la os de când a picat de pe piedestal sau îşi face rânduiala din timp cu gândul la vremurile grele care îl aşteaptă.

Nu ştim cum se face că în vremuri atât de grele din punct de vedere financiar, un şef de comună din centrul judeţului face risipă de bănet. În an electoral, după ce i-a prostit cu o masă caldă la localul din dotare pe cei mai în vârstă, acum apelează şi la sentimentele altor categorii de persoane. Dacă tot se apropie ziua dedicată femeilor, ca să se dea bine şi pe lângă sexul frumos din comună, omul nostru a gândit o mare chermeză în cinstea lor. Şi ca să fie treabă bună până la capăt, a pregătit o surpriză muzicală pentru ascultătoare în valoare de câteva mii de euro, plus mâncare pe alese, băutură cât cuprinde şi flori cu sutele. Cârcotaşii vorbesc însă că preţul acestei mari acţiuni de atragere a simpatiei sexului frumos din comună nu este suportat de el, ci de prietenii şi sponsorii care ştiu că îşi vor recupera cheltuielile cu vârf şi îndesat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura