Sport

La un pas de podium în Polonia

11 x 1  rizan (11)

Ciprian Marinuţ

Înotătorul Cristian Rizan (foto) de la CSS Hunedoara s-a clasat pe locul cinci în proba de 100 metri bras la „Cupa Ţărilor Central Europene”, prima competiţie internaţională majoră la care a participat.

Internaţionali, după 20 de ani
Liderul echipei de înot a CSS Hunedoara, Cristian Rizan (care are dublă legitimare cu Steaua), a readus nataţia hunedoreană la competiţiile internaţionale de top, după peste 20 de ani de absenţă. Convocat de Federaţia Română de Nataţie la lotul naţional, pentru a concura la „Cupa Ţărilor Central Europene”, ce s-a desfăşurat în Polonia, la Ostrowiec, în week-end, Rizan a fost foarte aproape de o clasare pe podium. Sportivul hunedorean, antrenat de Anca Băjan, a ocupat locul cinci în proba de 100 metri bras, la categoria 15 ani, deşi a intrat în competiţie cu ultimul timp dintre toţi participanţii din Polonia, Ungaria, Slovenia şi  România. „E un rezultat valoros, pentru faptul că marchează revenirea nataţiei hunedorene la competiţiile de top internaţionale, după peste 20 de ani de absenţă, şi pentru că a fost obţinut în condiţii vitrege. Cristian a avut serioase probleme medicale în ultima perioadă şi doar pentru că a insistat Federaţia a concurat în Polonia, întrucât el nu e complet refăcut. A urmat un tratament puternic, care i-a afectat ficatul şi s-a antrenat destul de puţin în ultima perioadă. De altfel în cursa de 200 metri bras, în care avea de-asemenea şanse la primele locuri, a resimţit dureri, din cauza efortului, după a treia tură de bazin, şi a pierdut tempoul”, a spus Anca Băjan, antrenoare la CSS Hunedoara.

Fără medalii la naţionale
Coechipierii lui Cristian Rizan din ştafeta care a doborât recent două recorduri naţionale la 4×100 metri liber şi 4×100 metri mixt, Răzvan Jurcan, Alexandru Ancuţa şi Daniel Scurtu, au rămas fără medalii la Campionatele Naţionale de Juniori I, desfăşurate în week-end, la Piteşti. În faţa unor adversari cu doi – trei ani mai mari, hunedorenii n-au reuşit să prindă nici o finală de opt, iar cele mai bune clasări le-au realizat Daniel Scurtu (locul 11 la 50 metri spate) şi Răzvan Jurcan (locul 12 la 100 metri bras). „Diferenţa de vârstă şi problemele de sănătate ale lui Ancuţa şi-au spus cuvântul. Aveam şanse mari la medalii în proba de ştafetă, dar plecarea lui Rizan în Polonia şi răceala lui Ancuţa au destrămat ştafeta. Oricum, sper că vom avea prezenţe pe podium la Campionatul Naţional al Juniorilor II, care va avea loc săptămâna aceasta, la Bacău, unde vor concura doar cu sportivi de vârsta lor”, a precizat Anca Băjan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura