ComunitatePolitica si administratie

Magdalena Șerban

Vrea normalitate, nu să fie cel care sprijină distrugerea comunității pe care o reprezintă. Edilul-șef din Vulcan, Cristian Merișanu, nu doar că le-a pus gând rău jocurilor creatoare de vieți distruse, ci le-a și biruit. Însă se pare că ceea ce este moral nu e și firesc pentru unii consilieri locali. Dar cu toate a­cestea, propunerea a trecut cu 15 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”. În a­cest context, municipiul devine pri­ma localitate din județul Hunedoara care interzice total jocurile de noroc în raza sa administrativ-teritorială.

Unii voiau doar să le bage sub preș
,,Am propus în fața Con­siliului Local un pro­iect clar și ferm: in­ter­zi­ce­rea jocurilor de noroc în municipiul Vul­can. Nu vorbim doar despre niște a­pa­rate sau despre un tip de business. Vorbim despre familii distruse, de­pen­dență, datorii și lipsa de perspectivă pentru mulți oameni, în special tineri. Vulcanul nu trebuie să fie un oraș în care păcănelele sunt la fiecare colț, ci unul în care oamenii au șanse reale la un trai decent. Din păcate, consilierii PNL au votat împotrivă. Motivul invocat: să ră­mână, dar nu sub blocuri. În­tre­ba­rea este sim­plă: rezolvăm pro­ble­­ma dacă mutăm pă­­că­nelele cu câ­te­va străzi mai încolo? Sau doar o as­cun­dem? Eu cred că nu putem trata su­perficial o pro­­ble­mă atât de seri­oa­să. Nu este su­fi­ci­ent să le mutăm dintr-un loc în altul. Trebuie să avem curajul să luăm decizii ferme pentru binele comunității. Acest proiect nu este despre politică. Este despre responsabilitate, despre viitorul orașului și despre protejarea oamenilor. Voi continua să susțin eli­minarea jocurilor de noroc din Vulcan. Pentru că acest oraș merită mai mult”, a transmis primarul Cristian Merișanu.

Cum s-a votat?
Decizia a fost susținută de consilierii locali ai PSD și ai AUR, cei din partea PNL votând împotrivă, considerând că doar sălile de jocuri de noroc ce funcționează la parterul blocurilor de locuințe din zona centrală a localității ar trebui interzise. E ca un adevăr spus pe jumătate. Până la urmă, tot o minciună rămâne, doar că ambalată sub apanajul binelui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura