Vili Rupa a fost pus sub control judiciar
Ieri, Vili Rupa (foto), bărbatul care se autointitulează „Justiţiarul de Hunedoara”, a fost eliberat din arestul la domiciliu, fiind pus
Citește mai multIeri, Vili Rupa (foto), bărbatul care se autointitulează „Justiţiarul de Hunedoara”, a fost eliberat din arestul la domiciliu, fiind pus
Citește mai multTribunalul Hunedoara a anunţat ieri sentinţa într-un dosar în care trei hunedoreni sunt judecaţi pentru trafic de droguri. Este vorba de Daniel-Albert Irimia, Nicolae Chiriac şi Răzvan Mihai Burlacu, care au fost trimişi în judecată la începutul acestei luni. Sentinţa a fost dată la al treilea termen de judecată.
Citește mai multRăsturnare de situaţie în cazul celor patru hunedoreni acuzaţi de producerea atacului mafiot de la Şoimuş. În loc să beneficieze
Citește mai multLa mai bine de o săptămână de când a furat 73.000 lei din seiful benzinăriei Baril din Lupeni, unde era
Citește mai multÎn urma controalelor efectuate de Garda de Mediu Hunedoara, în perioada 18 – 23 iunie, la cele două termocentrale de la Mintia şi Paroşeni, măsurile impuse de inspectorii de mediu au fost cele mai drastice. Potrivit comunicatului de presă transmis de Complexul Energetic Hunedoara (CEH) în cazul termocentralei de la Mintia, s-a dispus suspendarea activităţii, iar pentru cea de la Paroşeni, reprezentanţii mediului au dispus interzicerea funcţionării. Motivul pentru care s-au luat aceste măsuri a fost că nu sunt îndeplinite condiţiile de protecţia mediului impuse prin lege.
Citește mai multUn aspect tehnic important legat de implementarea sistemului integrat de gestiune a deşeurilor în judeţul Hunedoara a fost dezbătut ieri la Bucureşti, iar rezultatele obţinute sunt pe măsură.
Citește mai multAndrei Borz, jucător al echipei de rugby Ştiinţa Petroşani Pentru că este acuzat că a declanşat o bătaie generală
Citește mai multVorbesc cârcotaşii că primarul unui oraş de prin zona minieră a judeţului s-a hotărât să-şi schimbe cele trei roze de
Citește mai multBibliotecarul din Petroşani, Avram Iancu, cel care şi-a propus să devină primul român care traversează înot Canalul Mânecii, ar putea rămâne cu consemnarea că a fost primul conaţional, în 2014, care a avut două tentative de traversare. Titlul este râvnit şi de un alt român, pe nume Andrei Roşu (foto), un maratonist care nu doar că vrea să înoate între Anglia şi Franţa, dar vrea să demonstreze imposibilul, pentru mulţi dintre noi.
Citește mai multÎncepând din acest moment, judeţul Hunedoara se poate mândri cu o descoperire în premieră la nivel de ţară. Cercetările arheologice făcute pe Dealul Ţapului, de pe raza localităţii Silvaşu de Jos au scos la suprafaţă un schelet uman, despre care specialiştii cred că datează din anii 3.000 î.Hr.
Citește mai multArcaşii din „generaţia nouă” a SCM Deva au obţinut trei titluri naţionale şi trei medalii de argint la Campionatul Naţional
Citește mai multAeromodeliştii cluburilor din Brad vor să-şi menţină monopolul asupra trofeului de campioni şi la a 36-a ediţie a Concursului Naţional „Memorialul Aurel Vlaicu”, după ce au triumfat în toate cele 35 de episoade anterioare. Competiţia de anul acesta se va desfăşura de azi până sâmbătă la Aerodromul Teritorial Deva, de la Săuleşti, şi va alinia la start peste 110 aeromodelişti de la 21 de cluburi din ţară. În paralel, în ultima zi a Memorialului se va desfăşura şi o etapă a „Cupei României”, rezervată seniorilor şi juniorilor profesionişti.
Citește mai multSpecialiştii de la Facebook au realizat un nou sistem de recunoaştere a persoanelor din imagini chiar dacă faţa acestora nu este vizibilă.
Citește mai multPână în prezent, la Haţeg s-a reuşit implementarea mai multor investiţii majore. Dintre acestea, ponderea cea mai însemnată o au lucrările ce vizează modernizarea a nu mai puţin de 25 de străzi, momentan aflate pe ultima sută de metri de execuţie.
Citește mai multJudecătorii de la Petroşani vor să audieze un expert care a luat parte la ancheta tehnică derulată în subteranul Exploatării
Citește mai multDomnule Preşedinte al Senatului, Doamnelor şi domnilor senatori, Urmărim, cu sufletul la gură, în aceste zile, aşa-zisa „TRILOGIE GREACĂ”. Sentimentele
Citește mai multDascălii hunedoreni au trecut de primul hop în ceea ce priveşte examenul de definitivat.
Citește mai multIeri, absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut ultima probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale, cea la Matematică. În judeţul nostru
Citește mai multO delegaţie condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, s-a deplasat ieri, miercuri, la Bucureşti, cu scopul dezamorsării crizei care ameninţa să blocheze sinedie investiţia în modernizarea DJ 687K, singura cale de acces între localitatea Silvaşu de Jos şi Mânăstirea Prislop.
Citește mai multAdmitere 2015 pentru cursurile de învăţământ la distanţă la Universitatea Politehnica Timişoara în perioada 13-24 iulie 2015 cu extensie până în
Citește mai mult