Zi: 26 octombrie 2014

Politica si administratie

Ministrul Energiei: Minerii sã asigure cât mai mult cãrbune

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu (foto), a declarat, vineri, la Deva, că nu este adeptul importurilor de cărbune. „Trebuie discutat cu minerii din Valea Jiului dacă pot asigura mai multă huilă, în condiţiile în care munca lor va fi plătită corespunzător producţiei realizate. Din punct de vedere al ministerului, e important ca minerii din Valea Jiului să producă cât mai mult”, a declarat ministrul Răzvan Nicolescu.

Read More
FlashPolitica si administratie

Campanie murdară, dusă de ACL în judeţ

Social-democraţii hunedoreni acuză formaţiunile politice contracandidate că duc o campanie murdară în judeţ. „Regret modul în care unii dintre contracandidaţii noştri ştiu să se implice în campania electorală. Am fost informaţi că pe drumul naţional care merge spre judeţul Timiş, au fost tăiate toate bannerele. Curios, au fost lipite foarte multe afişe cu Klaus Iohannis. Sunt gesturi disperate. Este regretabil că se ajunge la asemenea gesturi, pentru a dori să câştige această campanie electorală. Dar, românii s-au deşteptat şi sunt sătui de atacuri murdare“, a declarat deputatul Natalia Intotero.

Read More