Cine va veni în locul lui Cerişer?
După cum se ştie, postul de conducere al Castelului Corvinilor a rămas vacant, după ce fostul director, Nicolae Cerişer, a fost ales primar în comuna Topliţa.
Citește mai multDupă cum se ştie, postul de conducere al Castelului Corvinilor a rămas vacant, după ce fostul director, Nicolae Cerişer, a fost ales primar în comuna Topliţa.
Citește mai multMeteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă, valabilă de astăzi, în toată ţara. Până vineri, se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 – 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) ajungând să depăşească pragul critic de 80 de unităţi, pe arii extinse.
Citește mai multPrincipalii suspecţi în cazul jafului ce a avut loc la mijlocul săptămânii trecute, la o benzinărie din centrul Devei, au fost prinşi de poliţişti. Este vorba despre doi tineri, unul de 24 de ani, iar celălalt de 25 de ani, care susţin că erau drogaţi când au comis fapta.
Citește mai multGeorgeta Barabaş, directorul Agenţiei de Protecţia Mediului Deva
Citește mai multBogdan Constantin, locuitor din Hunedoara
Citește mai multO săptămână îi mai desparte pe absolvenţii claselor a XII-a de probele scrise ale Bacalaureatului. În timp ce unii îşi bat capul cu învăţatul, alţii nu mai ştiu cum să-şi perfecţioneze tehnicile de copiat. Majoritatea, însă, nu se mai sinchisesc nici măcar să-şi facă fiţuici, căci le cumpără gata făcute de pe Internet. Aşa se face că an de an, profesorii adună saci întregi cu copiuţe de prin bănci şi de prin toaletele şcolilor în care se dă Bac-ul.
Citește mai multPatronul unei firme care execută lucrările de reabilitare a Palatului Cultural din Lupeni a primit o amendă de 50.000 de lei, după ce inspectorii de muncă au descoperit că cinci dintre angajaţii săi munceau „la negru”. Pentru acelaşi lucru, a fost amendat şi administratorul unei fabrici de pâine din cartierul Micro 15 din Deva.
Citește mai mult„Legea picnicului” interzice camparea în zonele neamenajate, iar pentru multe familii, o ieşire cu cortul la Mureş sau Strei pare imposibilă în această vară. Cum primăriile nu s-au grăbit să amenajeze spaţii pentru camping, oamenii pot să-şi petreacă liniştit concediul pe marginea apelor, cu condiţia să fie civilizaţi, iar în urma lor să nu rămână în urmă pic de mizerie.
Citește mai multTaximetriştii din judeţ au fost traşi pe dreapta şi luaţi la întrebări de poliţiştii de la Serviciul Rutier, în cadrul unei acţiuni de control în trafic, pe care oamenii legii au desfăşurat-o împreună cu echipele RAR. Zeci de amenzi au fost aplicate în urma controalelor, şi nici pietonii n-au scăpat, căci oamenii legii au avut grijă să-i pună la punct şi pe cei care obişnuiesc să traverseze strada neregulamentar.
Citește mai multÎn comuna Hărău, 59 la sută dintre cei prezenţi la votul din 10 iunie l-au văzut pe Dorin Jibetean (foto), primar pentru încă patru ani. Nu au lipsit contracandidaţii acestuia, care deşi s-au străduit, nu l-au ajuns din urmă pe câştigător.
Citește mai multDoi poliţişti hunedoreni au fost medaliaţi, săptămâna trecută, în cadrul Campionatului de Atletism şi Cros al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Rezultatele acestora au ajutat echipa Poliţiei Române să detroneze Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care a deţinut locul I timp de patru ani consecutiv.
Citește mai multDoi angajaţi ai Exploatării Miniere Petrila au fost răniţi grav în urma unui accident de muncă produs ieri, la schimbul doi. Ortacii au fost duşi la Bucureşti cu un elicopter SMURD.
Citește mai multDirectorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Deva, Georgeta Barabaş (foto), va lucra, de luni, 25 iunie, la Bucureşti, după ce a fost numită consilier pe probleme tehnice al ministrului Mediului, Rovana Plumb.
Citește mai multUn nou proiect de dezvoltare pentru Spitalul Municipal Orăştie este pe cale să fie finanţat de Rompetrol. Intitulat “Împreună pentru fiecare” acesta, vizează modernizarea blocului operator, lucru ce nu s-a mai realizat de 26 de ani, de când a luat naştere unitatea medicală.
Citește mai multEuroparlamentarul Iuliu Winkler (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, la Deva, că este foarte bine că alegerile din Grecia au fost câştigate de un partid de dreapta, care susţine Uniunea Europeană.
Citește mai multReprezentanţii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă s-au întrecut ieri, în cadrul fazei judeţene a concursului profesional organizat
Citește mai multBătălia pentru cele două posturi de viceprimari din reşedinţa de judeţ pare să se apropie de final. PNL şi PSD şi-au desemnat candidaţii pentru funcţiile respective, urmând ca votul final să fie dat de noul Consiliu Local Deva, după validarea primarului.
Citește mai multLucrările la Drumul Naţional 66 A, Câmpu lui Neag-Herculane, ar urma să fie reluate abia din 2013. Primarul din Uricani spune că reluarea lucrului ar fi o gură de oxigen pentru localnici.
Citește mai multVorbesc cârcotaşii că un vice de municipiu a ajuns în pragul divorţului, acum, după campania electorală, deoarece s-a îndrăgostit de
Citește mai mult