Zi: 25 iunie 2012

Politica si administratie

Nu am semnat să plece banii din minister

Procesul Monicăi Iacob Ridzi (foto) continuă, deputatul fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, pe vremea când deţinea funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. În urmă cu trei zile, Ridzi s-a aflat în faţa magistraţior instanţei supreme, ea declarând că nu a semnat ordonanţările pentru evenimentele din 2 mai, dar totuşi, banii au plecat din minister, precizând că în acest caz, în mod categoric, ea nu poate fi trasă la răspundere.

Read More
Comunitate

Facturi mai mici la apă doar prin reducerea pierderilor

Locuitorii Văii Jiului plătesc unul dintre cele mai mari preţuri pentru metru cub de apă potabilă consumată, chiar dacă şefii regiei încearcă să nege acest lucru. Totuşi, apa ar trebui să se ieftinească după finalizarea proiectelor de modernizare derulate de Apa Serv Valea Jiului. Chiar dacă preţul propriu-zis pe metru cub nu va scădea, consumatorii ar trebui să primească facturi mai mici, prin simplul fapt că nu li se vor mai imputa pierderile care umflă acum facturile.

Read More
Comunitate

Bilanţ pozitiv al simpozionului internaţional pentru protejarea patrimoniului cultural

Săptămâna trecută, s-a desfăşurat la Geoagiu Băi, simpozionul internaţional, intitulat ,,Cooperare internaţională şi strategii de investigare a furtului şi traficului cu bunuri culturale mobile”. Preţ de câteva zile, evenimentul a reunit oameni ai legii cu atribuţii pe probleme de patrimoniu din 21 de judeţe, reprezentanţi ai Secretariatului General Interpol, ai Ministerului Public, dar şi experţi din numeroase ţări europene.

Read More