Actualitate

200 de apartamente pentru tineri, la Hunedoara

Mihai Leu (foto), reprezentantul în judeţ al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că aproximativ 200 de apartamente din municipiul Hunedoara vor fi preluate de la primărie, pentru a fi finalizate şi repartizate celor care au nevoie de ele. Numărul hunedorenilor care au solicitat locuinţe se ridică la câteva sute.
„Sunt mai multe blocuri pe strada Moldovei din municipiu şi  pe strada A. Vlahuţă, care vor fi preluate de către ANL, pentru a putea fi terminate. Am discutat cu şeful ANL şi a fost de acord cu propunerea aceasta. După ce vor fi finalizate, imobilele vor fi repartizate de către primărie, tinerilor care nu au încă locuinţe”, a declarat Mihai Leu. Potrivit acestuia, pentru imobilele de pe strada A. Vlahuţă, exista un proiect de construcţie a apartamentelor, dar el a fost abandonat, după ce firma care se ocupa de această investiţie a dat faliment. (S. Popa)

3 comentarii la „200 de apartamente pentru tineri, la Hunedoara

  • Povestitorule , ne crezi asa de tampiti ? Ce legatura mai ai tu cu ANL ? Ai avut si tu o trecere rapida pe acolo , care nu a lasat nici o urma … Ai fost ca apa sfintita . Spune mai bine de blocurile de pe strada Moldovei si despre faptul ca starea lor se datoreaza familiei Leu , care le-a administrat cel putin 10 ani . Cat despre blocuri ANL lasa pe altii sa vorbeasca , cei ce au facut ceva … Tu si Hada nu ati fost in stare decat sa pierdeti finantarea obtinuta de Schiau pentru blocurile de pe Al. Vlahuta … Dute si vezi-ti de boxul tau ca esti strain de administratie !

  • ai reusit sa prostesti ANL-ul?-bravos…
    tot orasul stie ca ansamblul Moldovei apartine clanului LOWE,cum a reusit sa pina mana pe el?..cu vreo 3miliarde de lei si acum se spala banii cu ajutorul ANL-ului?
    bravos…
    acest ansamblu trebuia sa fie gata prin 90-91,dar prin grija(nepasarea,interesul ascuns?)al fostilor edili s-a ajuns in zilele noastre cu aceste constructii,iar acum dl.Lowe,om de bine dealtfel se implica si promite ca va rezolva problema prin prisma functiei care-l obliga,nu-i asa?

  • Strada Alexandru Vlahuţă? Ce apartamente vor fi preluate de pe aceasta stradă? Eventual, poate ne luaţi beciurile şi le transformaţi in apartamente.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura