nDe la vândut tabac prin benzinării s-a ajuns mare purtătoare de uniformă a statului. Gurile rele spun că o coniță dintr-o circă din regiunea cu lămpașe a făcut-o lată de mai multe ori cu diferite persoane, după ce s-a comportat cu ei ca și cum ar fi fost pe două trepte deasupra lor. Unii dintre cei care au interacționat cu domnița sunt oameni influenți și cunoscuți în zonă. Tratamentul pe care l-au primit i-a făcut să ceară șefilor femeii să o mustre dacă nu o pot ascunde printr-o magazie unde să nu dea ochii cu oamenii. Domnița în cauză a fost multă vreme un fel de vânzătoare ambulantă, dar a avut norocul ca iubitul ei să-i aranjeze și ei un locșor în structura statului.
nUn sindicalist din regiunea cu lămpașe s-a plictisit teribil de pensie și vrea înapoi în sistem. Omul nu e nemulțumit de veniturile sale de pe urma retragerii din activitate, că pensia e bunicică. E supărat că o parte însemnată din ea îi este luată cu forța, pentru că a avut grijă să facă tot felul de prostii. Cum nu se mai descurcă cu banii, gurile rele spun că vrea cu tot dinadinsul să se întoarcă la o nouă companie ce ar urma să fie înființată. De data acesta nu-și va mai apăra confrații, ci vrea într-un post de șef, de diriguitor al societății aflate la faza de proiect. Zvonarii spun că s-ar fi dus de mai multe ori pe la șeful suprem să-i ceară să fie și el uns la viitoarea firmă, că a slujit din umbră partidul și a așteptat cuminte ca formațiunea pe care o simpatizează să ajungă la putere.