Marea păcăleală re­vine în sudul județului, unde sunt mulți săraci la propriu dar și cu duhul. Bârfitorii spun că toată regiunea a fost împânzită de es­croci cu diferite anun­țuri de îmbogățire. Deja sunt și victime iar printre ele sunt și in­divizi cu notorietate, de care n-ai spune că sunt ușor de dus cu preșul. Gurile rele spun că unul dintre cei pă­căliți a fost mare di­rector la viața lui, dar câțiva neșcoliți l-au lăsat fără o parte din agoniseală. Omul a crezut că va câștiga un sac de bani și a intrat în discuții cu țeparii. Avea un bun căutat de aceștia la un preț triplu față de valoarea lui,
s-a întâlnit cu ei, a luat banii și și-a frecat mâi­nile de cât e de deș­tept. Acasă a realizat că din ditamai cără­mida de bănet, doar
2-3 bancnote erau va­loroase.

Spun cârcotașii că un ales local din zonă se crede tare șme­cher. Cică au aflat zvo­nerii care se intere­sează mereu de ceea ce fac aleșii noștri, că omul de care vorbim are două amante. Una cu care merge la Ca­pitală, și căreia îi achită toate cheltuielile de deplasare și alta lo­cală, care lucrează în­tr-o instituție de stat. Ca să nu se plictiseală omul, s-a gândit că nu ar strica să țină două iubite, care încă nu știu una de alta și fiecare se crede vioara întâi. Până acum, susțin gu­rile rele, omul nostru
s-a descurcat și nu a încurcat întâlnirile amo­roase.