Politica si administratie

Ţărăniştii reuniţi sub sigla unui nou partid

Fostul lider judeţean al PNŢCD, Emil Danci, anunţă că s-a constituit biroul interimar de conducere judeţean al Partidului Naţional Ţărănesc Maniu – Mihalache, partid înregistrat în anul 2017.
„Vom alege o conducere stabilă, iar în toamna acestui an sperăm să organizăm primul Congres al noului partid. De ce am făcut un nou partid? Pentru că PNŢCD nu mai există de prin 2016, în judeţul Hunedoara chiar din 2013, iar foştii membri ţărănişti vor să se implice în viaţa politică. Ca atare, singura variantă a fost să înfiinţăm o nouă formaţiune politică”, a declarat Emil Danci pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Iată care este structura Biroului interimar Judeţean Hunedoara a PNŢ Maniu-Mihalache: Emil Danci, preşedinte, Dorian Baciu, prim-vicepreşedinte, Florin Mane, vicepreşedinte, Nicolae Sîntimbreanu, vicepreşedinte, Voicu Bexa, vicepreşedinte, Valică Rusu, vicepreşedinte şi Eduard Cîrstoi, secretar . În patru luni de zile, biroul interimar trebuie să organizeze conferinţa judeţeană de alegeri.
Pe de altă parte, mâine, 3 februarie, un grup de naţional-ţărănişti hunedoreni participă, ca de obicei, la comemorarea înaintaşilor lor, la Sighetul Marmaţiei. În acest an se împlinesc, în 5 februarie, 65 de ani de la moartea în închisoare a lui Iulliu Maniu şi 55 de ani de la moartea lui Ion Mihalache. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura