10 ani de Facebook

06 facebook_17Sebastian Mezei

Reţeaua de socializare Facebook a împlinit ieri 10 ani de la lansare şi odată cu acest lucru a fost prezentată o serie de statistici cu privire la dezvoltarea reţelei de când a pornit ca şi o idee dezvoltată de către Mark Zuckerberg.
În această perioadă, pe Facebook au fost trimise aproape 8.000 de miliarde de mesaje şi utilizatorii au publicat online peste 400 de miliarde de fotografii. În 2013, numărul utilizatorilor a ajuns la 1,23 miliarde, din care 170 milioane şi-au deschis conturi în ultimul an.
Pagina cea mai populară pe Facebook se numeşte “Facebook for Every Phone” şi a reuşit să strângă peste 380 de milioane de like-uri, pe locul doi situându-se pagina Facebook şi pe trei cea a cântăreţei Rihanna.
Peste 550 de milioane de accesări ale paginilor de pe Facebook s-au făcut de pe telefoane mobile sau tablete, compania înregistrând peste 1 miliard de dolari venituri doar din publicitatea de pe mobil în ultima jumătate de an.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare