Actualitate

„Judecata apei“, în versuri, la Deva

Magdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” din Deva a organizat săptămâna trecută, în incinta Deva Mall, o întâlnire cu iubitorii de carte.
Hunedoreanca Dorina Brânduşa Landen (foto) a venit în faţa publicului devean, cu un nou volum de poezii, intitulat ,,Judecata apei”. Volumul a apărut la Editura DaniMar din Deva. Dragoste, natură, mister, nesfârşirea universului, meandrele sufletului, toate acestea se constituie în constelaţii poetice pe care cei ce iubesc versurile le pot descoperi în lirica lor originală. ,,Poeta ne-a adus în dar acest volum, ca pe o ofrandă făcută tuturor celor care simt fiorul adevăratei poezii şi ştiu să aprecieze o întâlnire cu Poezia în stare pură, aşa cum este acest volum pentru care o felicităm pe autoare şi o aşteptăm de fiecare dată în mijlocul nostru, cu noi şi noi volume scrise în dulcea limbă românească. Ne-am bucurat, împreună, la această sărbătoare literară şi i-am mulţumit poetei Dorina Brânduşa Landen că ne-a oferit acest prilej” a apreciat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura