„Cununa grâului” la Hărţăgani

Satul hunedorean Hărţăgani este cunoscut ca o comunitate spirituală şi multifuncţională ce are o bogată şi veche tradiţie folclorică, nu doar pe plan local, ci şi naţional. Aşa stând lucrurile, în a doua zi de Rusalii, la Căminul Cultural din Hărţăgani, a fost inaugurat un punct muzeistic, cu obiecte de patrimoniu etnografic, donate de sătenii care au contribuit cu dragă inimă la realizarea expoziţiei de etnografie şi folclor, numită “Cununa grâului”.

Cântec, joc şi voie bună

Gazda evenimentului, primarul Damian Diniş, a fost şi iniţiatorul proiectului privind înfiinţarea unui muzeu în care să fie expuse obiecte de arhitectură populară, o colecţie de piese de mobilier, instrumente agricole şi pastorale, obiecte de uz gospodăresc, ţesături, cusături şi port popular. După festivitatea de tăiere a panglicii, sătenii, îmbrăcaţi în straie tradiţionale de sărbătoare, au avut parte de un spectacol susţinut de interpreţi şi solişti locali. Grupul de copii de la Şcoala Generală Hărţăgani a adus în scenă momentele secerişului şi a amintit, prin cântec şi joc, de elementele vieţii de la sat, în timp ce ansamblul folcloric „Ritmuri zărăndene” al Căminului Cultural Hărţăgani a readus în actualitate folclorul tradiţional.

Prezentarea noului număr al revistei “Mioriţa”

Tot în cadrul evenimentului de luni, a fost prezentat noul număr al revistei de etnografie şi folclor, „Mioriţa”, la care au participat etnograful hunedorean Marcel Lapteş, cel care realizează această publicaţie, precum şi îndrăgitul interpret de muzică populară, Valentin Crainic. Acesta din urmă compară muzeul din Hărţăgani cu o “poartă pe care, dacă închidem ochii, o putem asocia cu trecerea către trecut. Dacă o deschidem, putem să ne vedem străbunicii, bunicii sau anii tinereţii, iar dacă păşim dincolo de ea, trecem spre viitor, întâlnind tineri minunaţi, dornici să ducă mai departe tradiţia satului”.

“Sunt mândru de inaugurarea punctului nostru muzeistic şi o să fac tot posibilul ca tradiţia locală să fie transmisă dincolo de graniţele ei, pentru că, să nu uităm că tradiţia nu este doar o amintire a ceea ce a fost, ci mai degrabă o datorie de a transmite mai departe şi a îmbogăţi”, a declarat, la festivitatea inaugurală, Damian Diniş, edilul şef al comunei Băiţa, omul care susţine atât ansamblul folcloric „Ritmuri zărăndene” cât şi orice activitate care promovează şi dezvoltă tradiţia acestei frumoase localităţi hunedorene. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cultura şi tradiţiile hunedorene, date pe mâna rutenilor

Potrivit unor surse politice din cadrul puterii, Direcţia judeţeană de Cultură şi Culte Hunedoara va fi condusă de unul din...

„Nu am furat brăţările dacice!”

Ieri, la Judecătoria Deva, au fost prezenţi membrii celei de-a doua grupări de „aurari”, acuzaţi de faptul că, în perioada...

Taxă pentru maşinile de mare tonaj în Deva

De la mijlocul lunii viitoare, autovehiculele de peste 3,5 tone nu vor mai putea circula pe străzile Devei, decât în...

Închide