„Colindul cu bradul” de la Ribiţa, propus pentru lista UNESCO

11 mai 2012 | Adauga un comentariu | Publicat in: Exclusiv

Cristina Ghenea

Fac parte din „generaţia Facebook”, însă cea mai mare pasiune a lor este, surprinzător, etnografia. Trei eleve din Deva încearcă să promoveze obiceiurile şi valorile tradiţionale ale judeţului şi vor să introducă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO o datină întâlnită în zona comunei Ribiţa.

Îndrăgesc cultura tradiţională
Raluca Pîrva (foto stânga), Lorena Pascu şi Alexandra Tivdă sunt eleve ale Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi”, din Deva. Adolescentele îndrăgesc cultura tradiţională a judeţului nostru şi culeg folclor încă din clasele gimnaziale, încercând, astfel, să promoveze şi să păstreze obiceiurile străvechi. Aşa au descoperit „Colindul cu bradul şi pomul”, o tradiţie întâlnită în câteva sate ale comunei Ribiţa, cum sunt Dumbrava de Sus, ori Dumbrava de Jos, dar şi în zona Techereului, din comuna Balşa. „Este un obicei prin care localnicii dădeau semnalul plecării la colindat. Se strângeau în mijlocul satului şi anunţau plecarea cu un brăduţ împodobit cu flori şi panglici roşii”, spune Raluca Pîrva, una dintre eleve.

Alături de Căluşul şi de Doină
Frumuseţea acestei tradiţii, dar şi faptul că odată cu trecerea anilor, aceasta aproape că a fost dată uitării, le-a motivat pe tinere să întreprindă demersurile necesare pentru introducerea colindului pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO. Aceasta cuprinde, în prezent, Ritualul Căluşului şi Doina. „Am semnalat Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi am trimis materialul nostru referitor la acest obicei. Reprezentanţii comisiei au fost foarte încântaţi, iar acum aşteptăm răspunsul lor”, a precizat Raluca Pîrva. De altfel, aceasta spune că încearcă să promoveze Colindul cu bradul şi pomul şi prin intermediul concursului „Cultură şi civilizaţie în România”, ce se adresează tuturor elevilor din ciclul liceal. „Este o competiţie cu caracter interdisciplinar, care se desfăşoară în două etape: judeţeană şi naţională. Anul acesta, am participat cu o scenetă care descrie obiceiul, şi am câştigat etapa judeţeană, urmând ca în perioada 2-5 iunie să participăm la faza naţională, la Cluj Napoca”, a adăugat Raluca Pîrva.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Centrală termică nouă la spitalul din Haţeg

La Haţeg, investiţiile se finalizează ca pe bandă rulantă. Asta, nu pentru că ne aflăm în campanie electorală. Primarul Haţegului,...

16 persoane ridicate de mascaţi şi duse la audieri

Ofiţerii de la Crimă Organizată au efectuat ieri mai multe percheziţii la locuinţele şi la sediile firmelor unor oameni de...

Primele eliberări în dosarul „Trabucul lui Moş Crăciun”

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au dispus, ieri, primele eliberări în dosarul „Trabucul lui Moş Crăciun”. Traficanţi judecaţi în...

Închide